Dubla lui Nasri trimite „Diavolul” în infern
"Tunarii" lui Wenger au răpus "diavolii" din Manchester în derby-ul Angliei cu 2-1, după dubla reușită de mijlocașul francez Samir Nasri.
Tehnicianul francez al lui Arsenal recunoscuse înainte de meci că dacă nu vor obține un succes în disputa de azi de pe Emirates, șansele la titlu vor fi mult diminuate. Dar echipa sa, care a pierdut la Stoke săptămâna trecută și a făcut egal acum două etape cu ultima clasată, Tottenham, a reușit o partidă fantastică împotriva campioanei.
Fostul jucător al lui O.M, Samir Nasri, a deschis scorul în minutul 22, când a profitat de o greșeală a lui Gary Neville. Mijlocașul francez a reușit dubla la trei minute după pauză: Cesc Fabregas l-a depășit pe Neville, în timp ce Theo Walcott a tras după el doi alți jucători de la United, creând culoar pentru francez. Acesta a primit mingea la marginea careului, de unde l-a executat pe Van der Sar.
Golul lui Rafael Da Silva a venit mult prea târziu pentru Manchester, care în ciuda faptului că a beneficiat de cele șase minute de prelungire dictate de arbitru, nu a mai reușit egalarea.
Â
Lukasz Fabianski, 79′)Alexandre Song, 78′)
Rafael Da SilvaRyan Giggs, 72′)Carlos Tevez, 77)