Duelul argentinienilor în fruntea Primerei! Simeone și Martino, vechile cunoștințe care se bat pentru titlu. De ce vrea Tata răzbunarea

Diego Simeone și Gerardo Martino, antrenorii lui Atletico Madrid, respectiv Barcelona, se cunosc din campionatul Argentinei, acolo unde s-au întâlnit ca jucători. După o simulare a lui Simeone, Martino a primit roșu în 1987

  • Cei doi tehnicieni nu s-au întâlnit niciodată ca antrenori până la Supercupa Spaniei din acest sezon. Când Simeone își începea cariera în Argentina, Martino era selecționerul Paraguayului
  • Atletico și Barcelona au ambele 49 de puncte înaintea meciului de diseară (ora 21:00, în direct pe Digi 1), cu cinci mai multe decât Real Madrid


De 17 ani nu a mai contat Atletico Madrid cu adevărat în lupta pentru titlu în Spania. Probabil că după ce madrilenii l-au pierdut pe Falcao, plecat la Monaco pe 60 de milioane de euro, iar Barcelona și Real i-au cumpărat pe Neymar, respectiv Gareth Bale, nici cel mai optimist suporter al echipei „rojiblanco” nu spera la un astfel de parcurs al echipei de pe „Vicente Calderon”. Însă după 18 etape din Primera, Barcelona și Atletico sunt la egalitate de puncte, 49, fiind despărțite doar de golaveraj. Ce prilej mai bun ar fi avut prima ligă spaniolă să se reia în 2014 decât un adevărat derby între primele două clasate?


Simeone are o medie de victorie de 66,38% la Atletico, în timp ce Martino a câștigat 79,31% din partidele antrenate pe banca Barcelonei

Au cele mai bune defensive din Spania

Cu 5 puncte peste Real Madrid și doar cinci puncte pierdute în acest sezon, Barcelona și Atletico au fost cele mai bune echipe din Primera până în acest moment. Dacă liniile de clasament ale celor două echipe sunt clasamente, similaritățile nu se opresc aici. Barca și Atletico au cele mai bune două defensive din La Liga, cu 12, respectiv 11 goluri primite. Nici în ceea ce privește compartimentul ofensiv nu există mari diferențe: Barca are 53 de goluri marcate, cel mai bun atac din Spania, în timp ce Atletico e pe 3, cu doar șase goluri mai puțin decât echipa catalană. Totuși, stilul de joc al celor două adversare de diseară e diferit. Dacă Barcelona continuă să fie o echipă proactivă, având 11.772 pase completate în acest sezon și o posesie medie de 58,8%, de departe cea mai mare din Primera, Atletico e o echipă total diferită. Trupa lui Simeone adoră să dea lovitura pe contraatac, având o medie a posesiei de doar 46,1%, abia a noua în clasament. Tot pe locul 9 se situează Atletico și în clasamentul numărul paselor reușite, cu 7.264, cu peste 4.500 mai puține decât cele ale Barcelonei.


Simeone (stânga) și Martino (dreapta) au fost adversari pe teren, dar niciodată din postura de antrenori în Argentina

Simeone și Martino s-au duelat și pe teren

Diferențele vin din filozofiile de joc ale celor doi antrenori. Surprinzător, ambii argentinieni! Dacă Diego Simeone e deja în al treilea an pe banca „colchonerilor”, Tata Martino abia înțelege ce înseamnă presiunea de a fi antrenorul Barcelonei. Însă cei doi sunt vechi cunoștințe. Deși Martino (51 de ani) este cu opt ani mai mare decât rivalul său de mâine, cei doi au fost rivali și pe teren. Prima întâlnire, care a avut loc în 1987, a fost și una memorabilă. Simeone, care abia își făcea debutul ca jucător, evolua pentru Velez Sarsfield, în timp ce Martino era jucătorul lui Newell’s Old Boys. Atunci, Martino l-a faultat pe Simeone și a primit roșu. Doar că peste ani, Simeone a recunoscut că a simulat și că antrenorul Barcelonei nu merita să vadă roșu! Motiv suficient pentru Martino să „ceară” revanșa. Una în care se pare că își va folosi cei mai buni jucători. Deși Neymar a ratat partida cu Getafe de miercuri, scor 4-0, iar Messi a jucat doar 30 de minute, ambii ar putea fi titulari la Barcelona, potrivit ziarului „Marca”.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de două ori în acest sezon, în Supercupa Spaniei. Partidele s-au încheiat la egalitate, 0-0 și 1-1, dar Barcelona a câștigat trofeul, grație golului marcat pe „Vicente Calderon”

Atletico Madrid – Barcelona
Azi, ora 21:00, în direct pe Digi 1
Arbitru:
Mateu Lahoz (Valencia)

Publicat: 10 01. 2014, 23:12
Actualizat: 11 01. 2014, 13:32