Duelul cu Vlad Chiricheș putea fi ultimul înainte de mutarea vieții!** După ce a ratat Barça pentru că s-a accidentat în timp ce se spăla pe dinți, pierde un transfer stelar
Eren Derdiyok este cu siguranță unul dintre cei mai ghinioniști fotbaliști din lume. Inclus în urmă cu doar câteva luni în top 10 cei mai subestimați atacanți care joacă în Europa, vârful de 23 de ani al Elveției a uimit pe toată lumea la finalul săptămânii trecute, când a reușit un hat-trick de senzație în partida pe care naționala lui Ottmar Hitzfeld a câștigat-o, surprinzător, scor 5-3, cu Germania.
Scouterii de la echipele de top din Europa au încins telefoanele, interesându-se de posibilitatea ca Derdiyok să fie transferat, însă agentul le-a transmis că, în urmă cu două săptămâni, vârful care a evoluat în sezonul trecut la Leverkusen a semnat deja un contract pe patru sezoane cu Hoffenheim. Se pare că evoluția magnifică din disputa contra panzerelor au stârnit interesul unor cluburi de prestigiu, ca Milan, Bayern sau Chelsea, însă, cel mai probabil, aceștia vor trebui să aștepte până în iarnă pentru a-l achiziționa.
Amicalul de miercuri, contra României, ar fi putut fi ultimul pentru Derdiyok înainte de un transfer de marcă, însă s-a grăbit și a ales o echipă mai degrabă modestă, sub valoarea farmaciștilor de la Leverkusen.
A suferit una dintre cele mai stupide accidentări și a ratat Barcelona
Starul lui Bayer Leverkusen a intrat în rândul fotbaliștilor care au trecut prin „accidentări domestice”, după ce a suferit o tăietură adâncă la talpă, în timp ce se spăla pe dinți. Fotbalistul a scăpat din mână periuța de dinți și a lovit din greșeală geamul dulăpiorului său din baie. Cioburile s-au împrăștiat imediat pe podea, iar Derdiyok a încercat să curețe cu minuțiozitate mizeria făcută. Din păcate însă, atacantul a călcat pe o bucată de ciob pe care n-a văzut-o, iar tăietura suferită l-a trimis direct pe masa de operații!
Elvețianul a avut nevoie de șapte copci pentru rana sa din talpă, iar doctorii i-au dat cea mai proastă veste posibilă: a stat „pe tușă” în dubla manșă pe care Bayer Leverkusen a jucat-o în optimile Ligii Campionilor contra Barcelonei!
25 de goluri a marcat vârful de 23 de ani pentru Leverkusen, în 90 de partide
7 goluri a înscris Derdiyok pentru Elveția în 37 de partide
Vezi aici golul înscris de Derdiyok contra lui Wolfsburg în duelul din sezonul recent încheiat. Reușita a fost declarată printre cele mai frumoase execuții ale anului