Duelul portughezilor din Premier League, tranșat de Villas-Boas. Ce jucători le-a suflat celor de la Chelsea
The Sun anunță că Tottenham a câștigat lupta cu Chelsea pentru semnăturile a doi dintre cei mai talentați jucători croați, ambii în vârstă de 17 ani!
Villa- Boas a fost de acord să plătească 17 milioane de lire sterline pentru Alen Halilovic și Tin Jedvaj, de la Dinamo Zagreb.
Mijlocașul ofensiv Alen Halilovic a fost al doilea cel mai tânăr jucător care a evoluat în ultimul sezon al Ligii Campionilor. Acesta a debutat deja pentru naționala Croației și este deja comparat cu Luka Modric.
Mijlocașul Tin Jedvaj este component al naționalei U19 a Croației și a strâns 13 apariții în tricoul lui Dinamo în sezonul recent încheiat. Jedvaj a fost dorit și de Roma, sub formă de împrumut, variantă refuzată de croați.
Tranzacția cu Tottenham a fost confirmată noaptea trecută de către președintele lui Dinamo, Mirko Barisic.