Dumitru Copil dă probe de joc în Liga a III-a engleză
Jucătorul echipei UTA Arad, Dumitru Copil, se află în Anglia și
susține probe de joc la formația Swidon Town, din liga a treia,
transmite corespondentul MEDIAFAX.
Copil, în vârstă de 19 ani, este împrumutat pentru acest sezon de
la gruparea de liga a treia, Gloria Arad, patronată de omul de
afaceri Sandu Ion. În cazul în care jucătorul va reuși transferul
la echipa engleză, banii vor fi plătiți către Gloria Arad.
Swindon Town ocupă locul patru în liga a treia engleză, cu 72 de
puncte, la 12 lungimi în urma liderului Ipswich Town. În liga a
doua promovează primele două clasate, în timp ce formațiile clasate
pe locurile 3-6 vor susține un baraj de unde va mai promova o
formație.
Între timp, oficialii clubului UTA au aflat și data de disputare a
meciului de pe teren propriu, cu formația FC Baia Mare, restanță
din etapa a XVIII-a a seriei secunde din Liga a II-a. Întâlnirea va
avea loc în 14 aprilie, de la ora 19.00.
sursa: Mediafax