Ultimul nume în vogă de junior român din Italia este cel al lui Dumitru Nicolau (foto, în dreapta), atacant care însă ne-a transmis, prin intermediul tatălui, că nu vrea să audă de România!
Tânărul vârf al lui Empoli, Dumitru Nicolau Manuel Cardoso pe numele său întreg, este considerat la 18 ani un element de mare perspectivă, dovadă fiind faptul că a fost convocat în premieră la lotul echipei mari, care evoluează în Serie B. Jucătorul a marcat luni două goluri la tradiționalul turneu de la Viareggio, după care s-a accidentat la mână, urmând să lipsească aproximativ zece zile.
Tatăl: „Vă rog să-i respectati opțiunea” ProSport a încercat să afle chiar de la fotbalistul care are trei cetățenii, italiană, română și suedeză (tatăl este român, mama braziliancă din Suedia, iar el însuși este născut în Suedia și stabilit în Italia), dacă ar fi tentat să evolueze pentru reprezentativa țării noastre, deși a fost convocat deja la naționala Under 19 a Italiei. La capătul firului nu a fost posibil să dialogăm decât cu tatăl fotbalistului, puștiul transmițând că nu îl interesează România. „Trebuie să-i respectați opțiunea, e alegerea lui, aceea de a juca doar pentru Italia și de a dialoga doar cu presa italiană. Niciun moment nu s-a pus problema să lase naționala Italiei pentru cea a României. Nici nu vrea să audă de România și roagă să i se înțeleagă opțiunea și să i se respecte”, ne-a declarat tatăl atacantului.
Dorit de Barcelona și Liverpool
Tânărul fotbalist le-a luat ochii scouterilor de Barcelona și Liverpool, care l-au și ofertat, dar oficialii lui Empoli nu au acceptat condițiile financiare.
„Acum alta era situația mea, dacă Empoli accepta să mă dea anul trecut. Barcelona mă voia la început pentru echipa de juniori, și apoi, dacă era să confirm, mă promovau la echipa mare. În schimb, Liverpoool mă voia direct pentru echipa mare. Au mai fost discuții și cu West Ham și Atletico Madrid. Nimic concret însă. Visul meu este să joc pentru Barcelona”, a spus Dumitru Nicolau pentru www.sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER