Un puști are toate șansele să ajungă, în anii ce vor urma, unul dintre cei mai importanți jucători din Premier League. În acest moment, Van Persie, Rooney și Hernandez sunt gurile de foc ale lui United, dar aceștia ar putea fi dați la o parte din primul `11`, în viitorul nu foarte îndepărtat, de James Wilson.
Ole Gunner Solskjaer a intrat în istorie, reușind să marcheze, în 1999, contra lui Nottingham Forest, 4 goluri într-o singură repriză, din postura de rezervă. Performanța norvegianului părea greu de egalat, dar Wilson, de la echipa U18 a „diavolilor”, a demonstrat contrariul. Deși are doar 16 ani, vârful a reușit să înscrie în primele 35 de minute ale disputei cu Newcastle de patru ori. S-a terminat 7-1 pentru United, Wilson marcând și în repriza secundă un gol.
Presa din Anglia a acordat spații vaste acestei performanțe și notează că Sir Alex îl monitoriza pe Wilson încă dinaintea acestui meci. În aceste condiții, dacă va continua să marcheze cu aceeași ușurință, într-un an-doi, Wilson ar putea fi promovat de tehnicianul lui United la prima echipă.
Vezi mai jos un rezumat al meciului Manchester United U18 – Newcastle U18
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER