După 15 ani, Queens Park Rangers a promovat în Premier League
Echipa Queens Park Rangers și-a asigurat promovarea în Premier
League, după victoria obținută, sâmbătă, cu scorul de 2-0, în fața
formației Watford, în penultima etapă a ligii a doua engleze.
Clubul din vestul Londrei, care este deținut în proporție de 62 la
sută de administratorul drepturilor comerciale ale Formulei 1,
Bernie Ecclestone, revine în prima ligă engleză după 15 ani.
QPR nu mai poate fi depășită în clasament de Norwich și Cardiff,
însă această promovare depinde de o decizie a Federației Engleze de
Fotbal privind acuzațiile de încălcare a regulamentului în momentul
achiziționării jucătorului argentinian Alejandro Faurlin. Echipa
riscă să fie sancționată cu retragerea de puncte, o decizie urmând
să fie anunțată săptămâna viitoare.
Câștigă AICI stickere cu jucătorii
Barcelonei!
Sursa: Mediafax