După 7 luni de căutări, Lacina Traore și-a găsit echipă. Fostul atacant al CFR-ului va fi coleg cu Samuel Eto”o

Lacina Traore (28 de ani) a părăsit Europa pentru un trasfer în Qatar. Fostul atacant al CFR-ului a semnat marți cu Qatar Sports Club, echipă aflată pe locul 10 în prima ligă. Ivorianul îl va avea coleg pe fostul star al Barcelonei, Samuel Eto”o (37 de ani).

Traore a fost luat liber de contract. Era fără angajament din vara trecută, când Monaco i-a reziliat înțelegerea. Ajuns într-un punct dificil al carierei, el s-a transferat în Qatar, deși se specula că este aproape de Leeds United, echipă din Championship. Din motive necunoscute, fosta câștigătoare de Premier League a renunțat la gândul transferului.

Cariera lui Traore a luat-o la vale la câțiva ani după ce a plecat din România. În 2008, CFR îl transfera din Coasta de Fildeș pentru 50.000 de euro. Trei ani mai târziu ardelenii l-au cedat în Rusia, la Kuban Krasnodar, pentru o sumă foarte bună, de 6 milioane de euro. A impresionat și acolo, pentru un an și jumătate, astfel că marile cluburi ale Europei au început să se intereseze de semnătura lui. Cum campionatul Rusiei era într-o ascensiune vizibilă, iar cluburile investeau serios în acea perioadă, atacantul a rămas în Premier Liga, dar a făcut trecerea la Anzhi.

Visul lui Traore a devenit realitate în 2014. A fost luat de AS Monaco, pentru 10 milioane de euro, dar presiunea și nivelul ridicat al campionatului și-au spus cuvântul. A clacat, iar după mai multe împrumuturi, francezii i-au reziliat înțelegerea vara trecută.

2.5 milioane de euro valorează Traore, potrivit Transfermarkt. Cea mai mare cotă a fost atinsă în 2013, când era legitimat la Anzhi, 16 milioane de euro.

Publicat: 06 02. 2019, 12:50
Actualizat: 06 02. 2019, 12:51