După ce în vară au fost „all-in”, șeicii de la PSG au dat „check” în această iarnă. OFICIAL | Lass Diarra, prezentat la PSG: „Suntem foarte încântați să-l primim”

UPDATE PSG a oficializat transferul lui Lassana Diarra (32 de ani). Fostul decar de la Real Madrid și-a reziliat în luna decembrie contractul cu Al Jazira, club la care juca din aprilie anul trecut. Diarra a mai jucat până acum la Chelsea, Arsenal, Real Madrid, Anzhi sau Marseille.

„Suntem foarte încântați să-l primim pe Lassana Diarra, jucător de mare calitate. Experieța sa, atât în străinătate cât și cu naționala Franței (34 de selecții) va oferi echipei noastre opțiuni suplimentare din momentul în care vom intra în a doua parte a sezonului”, a spus președintele lui PSG, Nasser Al-Khelafi.


După ce în vară a realizat cel mai scump transfer din istorie, PSG s-a reorientat acum spre jucători liber de contract. Conform L’Equipe, Lassana Diarra (32 de ani) a efectuat vizita medicală luni dimineață și va semna cu liderul din Ligue 1, după ce s-a despărțit de Al-Jazira. Este prima mutare realizată de PSG în această iarnă.

În presa din Hexagon au apărut numeroase zvonuri în ultima perioadă privind transferul fostului decar de pe „Santiago Bernabeu” în Orașul Luminilor. Parisul e chiar orașul în care „Lass” s-a născut. De-a lungul carierei, Diarra a mai evoluat pentru Le Havre, Chelsea, Portsmouth, Real Madrid, Anji Mahacikala, Lokomotiv Moscova, Olympique Marseille și Al-Jazira. În echipa națională a Franței, mijlocașul defensiv a adunat 34 de jocuri.

 

Publicat: 23 01. 2018, 20:20
Actualizat: 23 01. 2018, 20:21