După Cristiano Ronaldo și Benzema, încă o vedetă e gata să se despartă de Real Madrid: „Am câștigat atâtea trofee, dar nu sunt fericit. Cel mai bine ar fi plec”
Real Madrid are un nou antrenor, dar mijlocașul Mateo Kovacic nu e dispus să mai rămână în capitala Spaniei. Conform Marca, croatul a transmis că vrea să meargă la un club unde poate evolua constant. Lăsat mai mult pe bancă de Zinedine Zidane, Kovacic nu e dispus să mai rămână nici sub comanda lui Julen Lopetegui, care a preluat campioana Europei cu două zile înainte de Campionatul Mondial.
„Vreau să joc mai mult și cel mai bine ar fi să părăsesc Madridul. Fără continuitate nu-ți poți atinge potențialul maxim, dar dacă nu pot să-mi practic jocul, nu sunt fericit. Am avut trei ani incredibili cu Real, am cunoscut niște oameni incredibli, am câștigat atâtea trofee… Dar nu sunt foarte fericit pentru că nu am contribuit la fel de mult precum au făcut-o ceilalți”, a fost mesajul lui Kovacic, conform Marca.
Kovacic i-a cerut lui Florentino Perez să-l lase să plece chiar în timpul Campionatului Mondial, dar președintele Realului a refuzat categoric. Mai mult de atât, conducerea campioanei Europei i-ar fi transmis că va refuza orice ofertă venită pe adresa clubului.
În vârstă de 24 de ani, Kovacic nu a fost niciodată un titular de bază pentru Zinedine Zidane, fiind de cele mai multe ori introdus pe parcurs. În sezonul precedent a adunat 36 de jocuri oficiale, dar în campionat a fost titular în numai nouă partide. Real Madrid l-a cumpărat pe Kovacic în 2015, de la Internazionale Milano, în schimbul a 31 de milioane de euro. Croatul mai are contract cu Real până în 2021.