După Gotze și Lewandowski, Bayern e aproape de un nou transfer important. Draxler, la un pas să să fie acontat
- Bayern continuă să domine fotbalul mondial și sub comanda lui Guardiala, iar conducerea bavarezilor vrea să se asigure că tehnicianul spaniol va beneficia și în sezoanele următoare de cei mai buni fotbaliști din lume. În acest sens, oficialii de pe Allianz sunt foarte aproape să obțină acordul lui Schalke pentru transferul puștiului minune Julian Draxler.
După ce au reușit în ultimul an să slăbească principala contracandidată la titlu, Dortmund, prin achiziționarea lui Gotze (i-au plătit clauza de reziliere) și a lui Lewandowski (polonezul a semnat din postura de jucător liber de contract și va veni sub comanda lui Pep din vară), oficialii gigantului munchenez sunt aproape de o altă mutare importantă. Julian Draxler, aripa stânga a lui Schalke și unul dintre cei mai talentați tineri jucători din lume, este aproape de Bayern.
Informația a fost oferită în premieră, ieri, de fostul internațional norvegian Jan Aage Fjortoft, pe contul său de twitter, pentru ca azi mai multe publicații din Germania să ofere amănunte despre înțelegere.
Astfel, se pare că board-ul lui Bayern a reușit să îi convingă pe conducătorii din Gelsenkirchen printr-o variantă „irezistibilă”: să le ofere în vară 40 de milioane de euro, dar fotbalistul să mai rămână sub comanda lui Keller încă un sezon, urmând ca abia din vara lui 2015 să facă joncțiunea cu Robben&Co. Aflați în discuții destul de avansate și cu Arsenal sau United pentru transferul lui Draxler, oficialii lui Schalke preferă, evident, oferta bavarezilor, chiar dacă în general cluburile mari evită să își întărească rivalele.
În ceea ce o privește pe Bayern, aceasta dorește să îi asigure un contracandidat pe măsură lui Frank Ribery. În vârstă de 30 de ani, francezul mai are contract cu bavarezii până în 2017, dar a fost în ultimele sezoane măcinat de accidentări. Nu este exclus ca, în măsura în care mutarea se va concretiza, oficialii de pe Allianz să caute chiar să îl cedeze pe cel poreclit „Scarface”, în condițiile în care cota sa va coborî odată cu trecerea anilor.
30 de milioane de euro este cota de piață a lui Draxler, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de
10 goluri în 30 de partide a reușit Draxler în sezonul trecut din Bundesliga. El este un fotbalist polivalent, în afară de banda stângă dând un randament destul de bun și în centru sau în dreapta