În timp ce Mircea Lucescu lasă de înțeles că ar agrea o revenire la Inter Milano după ce își va încheia contractul cu Șahtior, în vara acestui an, italienii mai caută și alte variante pentru banca tehnică. Chiar dacă preferatul patronului Massimo Moratti rămâne în continuare Jose Mourinho, pe listă a fost trecut și turcul Fatih Terim (59 de ani), cel care a readus clipele de glorie pentru Galatasaray, cu parcursul din acest sezon al Ligii Campionilor.
Antrenorul „Cim Bom” le-a mai pregătit în trecut pe AC Milan și pe Fiorentina și nu ar răspunde nici el negativ unei noi propuneri din Serie A, după cum scrie cotidianul Gazzetta dello Sport.
De la revenirea sa pe banca lui Galatasaray, în sezonul 2010-2011, Fatih Terim a reușit să cucerească un titlu de campion și a dus formația turcă până în sferturile Ligii Campionilor în acest sezon, după ce s-a calificat dintr-o grupă cu CFR Cluj, Manchester United și Braga, iar în faza optimilor a depășit-o pe Schalke.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER