După Roberto Carlos și Eto’o, Anji vrea să mai aducă un monstru sacru!** Transferul care le poate garanta titlul
După aducerea lui Roberto Carlos, Samuel Eto’o sau Yuri Zhirkov, rușii de la Anji Makhachkala mai pregătesc o lovitură pe piața transferurilor.
Potrivit celor de la Eurosport, Anji se află în discuții foarte avansate cu Clarence Seedorf, unul dintre jucătorii care și-au pus amprenta pe istoria lui Milan.
În vârstă de 35 de ani, mijlocașul care a trecut în carieră pe la Ajax, Real Madrid, Inter și AC Milan, este cotat în acest moment la doar 3 milioane de euro.
Seedorf are în palmares o performanță greu de egalat și aproape imposibil de depășit: a câștigat trofeul UEFA Champions League de trei ori, de fiecare dată făcând parte din lotul altei echipe.