După un sezon modest la Espanyol, Torje își poate relansa cariera în Anglia. Românul ar putea ajunge la Watford
Gabriel Torje (24 de ani) a fost împrumutat în vara trecută de formația italiană Udinese la Espanyol, unde românul a putut bifa al doilea sezon al său în Spania, după ce în stagiunea 2012-2013 a îmbrăcat tricoul celor de la Granada.
Fostul dinamovist nu a impresionat, însă, nici în Catalunia, astfel că șansele sale de a rămâne în Primera Division sunt nule în acest moment. Astfel, Torje va reveni în vară la Udinese, dar șansele ca el să fie păstrat în lotul grupării friulane sunt de asemenea foarte mici.
Directorul sportiv al formației italiene, Cristian Giaretta, a lăsat să se înțeleagă că nu a fost mulțumit de prestația lui Torje din sezonul ce stă să se încheie: „Nu s-a descurcat prea bine la Espanyol. Vom căuta o nouă provocare pentru el”.
În aceste condiții, tuttomercatoweb.it susține că internaționalul român ar putea fi împrumutat la formația engleză Watford, din a doua ligă engleză. Britanicii sunt deținuți, la fel ca și Udinese și Granada, de către omul de afaceri Gianluca Pozzo, astfel că destinația pare cea mai probabilă pentru mijlocașul român.
Watford a încheiat sezonul regulat din Championship pe un modest loc 13, după ce în sezonul trecut a ratat la mustață promovarea în Premier League.
14 meciuri a bifat Torje pentru Espanyol în acest sezon, în care nu a marcat niciun gol și nu a oferit nicio pasă decisivă