Dzeko valorează o avere!** Vezi cât cer germanii de la Wolfsburg pentru atacantul bosniac!
Pus în fruntea listei de achiziții pentru mercato-ul din această
iarnă de către Jose Mourinho, bosniacul Edin Dzeko îi poate costa o
căruță de bani pe șefii lui Real Madrid.
Directorul executiv al lui Wolfsburg, Dieter Hoeness, a anunțat
astăzi că formația care va dori să-l transfere pe jucător va trebui
să plătească 40 de milioane de euro. Aceasta este clauza fixată de
șefii nemți în urmă cu doi ani, când fotbalistul a semnat
prelungirea contractului până în 2013, în urma sezonului în care a
marcat 36 de goluri în 42 de partide. Dzeko are în acest moment un
salariu de 3 milioane de euro la Wolfsburg.
Chiar dacă Dieter Hoeness susține că Real nu ar fi înaintat nici o
ofertă pentru jucător, negocierile s-ar putea purta direct la nivel
înalt, între Florentino Perez și Francisco Garcia Sanz,
președintele lui Wolfsburg și director al uzinei de automobile
Volkswagen, ambii aflându-se în relații bune.
Edin Dzeko a mai fost dorit în această vară și de către italienii
de la Milan, însă suma oferită, 30 de milioane de euro, a fost
insuficientă pentru pretențiile germanilor.