Presa din Anglia susține că Jose Mourinho s-a înțeles deja cu Manchester United și îi va prelua pe „diavoli” din vara lui 2016, iar prima mutare a portughezului pe Old Trafford e extrem de ușor de anticipat.
Mijlocașul spaniol Juan Mata se pregătește să-și facă bagajele pentru a doua oară în doi ani, din cauza lui Mourinho. În ianuarie 2014, Mata era vândut de Chelsea la United, pentru 47 de milioane de euro, după o decizie a lui Mourinho de a nu se mai baza pe serviciile sale. O decizie care a provocat supărare în rândul fanilor lui Chelsea, în condițiile în care Mata fusese cel mai bun jucător al „albaștrilor” în sezonul precedent (2012-2013).
Mata și Mourinho se vor reîntâlni foarte probabil în vara lui 2016, la United, iar deznodământul va fi același pentru spaniol, anunță Daily Mail. Conform sursei citate, Mourinho i-a transmis într-o discuție privată vicepreședintelui lui United, Ed Woodward, care sunt intențiile sale în legătură cu structura lotului, nominalizând doi jucători ce vor fi vânduți. Este vorba de Juan Mata și Marouane Fellaini, adică doi fotbaliști pentru care United a plătit în total 80 de milioane de euro.
„Mata nu se potrivește planurilor lui Mourinho de a o transforma pe United, iar portughezul vrea ca mijlocașul spaniol să fie vândut înainte ca el să preia oficial clubul.
Fellaini va fi și el pregătit de plecare, dacă United va ajunge la o înțelegere cu Van Gaal și îl va înlocui cu Mourinho. Belgianul nu a avut un impact semnificativ la United din momentul în care a fost adus de la Everton, în 2013″, notează Daily Mail.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER