E gata cu Ianis Hagi la Alaves. Spaniolii au tras linia și concluzia nu e deloc frumoasă

December 9, 2023, VITORIA, ALAVA, SPAIN: Ianis Hagi of Deportivo Alaves looks on during the LaLiga EA Sports match between Deportivo Alaves and UD Las Palmas at Mendizorrotza on December 9, 2023, in Vitoria, Spain.,Image: 828122483, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Vezi galeria foto - 4 poze

E gata cu Ianis Hagi la Alaves: internaționalul român nu a reușit să-i impresioneze pe spanioli, chiar dacă a sperat că după acest împrumut își poate relansa cariera.

Fiul „Regelui” Gică Hagi evoluează pentru Alaves din acest sezon, fiind împrumutat de la Rangers, fortmație pentru care jucătorul român a jucat în ultimele 4 sezoane.

E gata cu Ianis Hagi la Alaves

În ultimele cinci partide disputate de echipa sa, Ianis Hagi a rămas pe banca de rezerve de trei ori și a evoluat, în total, 19 minute în celelalte doua partide. Situația internaționalului a fost analizată de către jurnaliștii spanioli, iar în cele din urmă aceștia au ajuns la o concluzie nefavorabila pentru român, „tricolorul” fiind considerat una din cele mai mari dezamăgiri ale sezonului.

Chiar dacă abilitățile sale cu mingea la picior au fost lăudate, jurnaliștii de la Noticia de Alava sunt de părere că Ianis Hagi a arătat prea puțin în această stagiune.

„Cei care, la fel ca  Giuliano Simeone, au arătat foarte puține sunt Abde Rebbach, Ianis Hagi și Xeber Alkain, deși situațiile lor sunt destul de diferite. Toți au avut mai multe ocazii pe parcursul sezonului să-l convingă pe Luis García și nu au reușit, după cum a spus însuși antrenorul în diferite ocazii.

În ceea ce îl privește pe Hagi, adevărul este că el este una dintre dezamăgirile sezonului. A venit la Alaves pentru a face diferența, după ce a primit referințe foarte bune de la Glasgow, dar, până acum, nu a reușit să se adapteze la cerințele din La Liga.

Cu toate că nimeni nu se îndoiește de calitatea lui cu mingea la picior, tehnica nu este totul pentru a străluci la cel mai înalt nivel. El a trecut complet neobservat în majoritatea meciurilor sale”, au scris spaniolii.

Ianis Hagi lăsat pe banca de rezerve la ultimul meci din campionat

Ianis Hagi a fost prezent în lotul celor de la Alaves pentru meciul cu Betis Sevilla, însă românul nu a bifat nici măcar un minut pentru echipa sa, fiind uitat de banca de rezerve.

Nu este prima dată când „Prințul” este lăsat pe bancă de către antrenorul celor de la Alaves, deoarece după meciul de duminică Ianis Hagi a bifat al cincilea joc din 2024 în care nu evoluează nici un minut pentru echipa sa.

Ianis Hagi a jucat doar în 4 partide în acest an pentru Alaves, mijlocașul român evoluând împotriva celor de la Betis și Bilbao, în Cupă, și împotriva Barcelonei și a lui Villarreal în campionat.

  • 22 de meciuri are Ianis Hagi în acest sezon pentru Alaves, în care a reușit să înscrie doar de două ori.
Publicat: 22 02. 2024, 18:38