E OFICIAL! Beckham a semnat cu PSG!** Englezul i-a lăsat mască pe ziariști când a fost întrebat de salariul său

În ultima zi de transferuri în Vestul Europei, PSG a reușit din nou să capteze atenția. Gruparea franceză a reușit să-l convingă pe David Beckham să se alăture trupei antrenate de Carlo Ancelotti. Și la 37 de ani, starul englez a stârnit multă vâlvă în jurul acestui transfer.

Beckham spune însă că a avut foarte multe oferte, chiar dacă este în pragul retragerii, însă a ales PSG-ul datorită proiectului prezentat, dar și pentru Carlo Ancelotti, alături de care a mai lucrat la AC Milan. Mijlocașul în vârstă de 37 de ani lasă de înțeles că a avut câteva propuneri și din Anglia, dar spune că pentru el în Premier League există doar Manchester United. Beckham a semnat un contract pe 5 luni.

„Am ales Parisul pentru că aici e un proiect interesant. Am văzut ce au de gând să facă și am refuzat multe cluburi pentru a veni la PSG. Sunt onorat.

Sunt încântat! Am negociat mult timp această mutare și sunt bucuros că s-a realizat. Sunt foarte norocos că la 37 de ani am primit atâtea oferte. Probabil mai multe decât am avut în toată cariera.

Ce mai pot oferi? Pot oferi experiența strânsă în tot acest timp. Am jucat pentru câteva din cele mai bune cluburi din lume și am fost coleg cu fotbaliști extraordinari. Sunt încă în formă și nu am pierdut deloc din viteză. Asta pentru că nu am avut niciodată prea multă. Mă simt norocos că am avut ocazia să lucrez cu Ancelotti și cu Leo la AC Milan. Carlo (n.r. Ancelotti) e unul dintre cei mai buni antrenori pentru care am jucat.

Am spus întotdeauna că nu voi mai juca în Premier League decât pentru Mahcester United. Nu voi primi niciun ban pentru perioada petrecută la PSG. Salariul meu va merge către o casă de copii din Paris „, a declarat David Beckham la conferința de presă.

Publicat: 31 01. 2013, 19:00
Actualizat: 31 01. 2013, 19:07