E oficial, Kaka a cerut transferul: „Sper să plec până luni! Așa e cel mai bine”
Kaka este tot mai aproape de o despărțire de Real Madrid. Brazilianul a declarat public că vrea să plece până luni, când se închide perioada de transferuri
Adus pe un munte de bani – 65 de milioane de euro – fostul mijlocaș al lui AC Milan n-a dat satisfacție. Kaka n-a reușit să se impună într-un vestiar plin de vedete și a privit cele mai multe meciuri de pe banca de rezerve. Venirea lui Ancelotti – antrenorul care l-a făcut mare la AC Milan – părea că îi va relansa cariera, însă, ironia sorții, tocmai acum ar putea să plece.
Real Madrid are în echipă nu mai puțin de nouă mijlocași centrali, iar transferul lui Gareth Bale va face și mai intensă lupta pentru un post de titular. În acest context, Kaka este conștient că șansele sale sunt destul de mici:
„Vreau să plec! Cred că acum este momentul potrivit pentru mine și pentru club să ne despărțim amical. Am vorbit cu Ancelotti și cu cei din club, toți știu. Lucrurile la echipă sunt acum complicate, iar clubul știe ce vreau. Este obligația mea să muncesc și să mă antrenez, dar tatăl meu se ocupă deja să vadă dacă vine ceva. Cred că așa e cel mai bine pentru mine și pentru club. Sper să găsim o soluție înainte de ziua de luni (n.r. când se închide perioada de transferuri). Intenția mea este să continui să joc în Europa”, a declarat Ricardo Kaka, conform goal.com