„E război”. Barça, aproape să îi dea lovitura de grație Realului: i-l ia de sub nas pe James Rodriguez. Oferta catalanilor e uriașă

  • Barcelona este pe cale să producă una dintre cele mai interesante mutări din istoira recentă. Gruparea catalană i l-ar putea sufla de sub nas lui Real Madrid pe James Rodriguez, golgheterul Mondialului.

Luis Enrique va dispune în viitorul apropiat de o nouă formație de „extratereștri”, care să domine iar autoritar fotbalul mondial. Oficialii de pe Camp Nou au realizat deja două mutări de excepție în această vară – Rakitic și Suarez -, însă lucrurile nu par să se oprească aici. Potrivit „Confidential”, citat de ziarul de casă al Barcelonei, Sport.es, Josep Maria Bartomeu, președintele formației blaugrana, este aproape să îl deturneze pe James Rodriguez din drumul spre marea rivală, Real Madrid.

Formația de pe Bernabeu și AS Monaco au tratat intens în ultima perioadă în legătură cu trecerea mijlocașului ofensiv de 23 de ani în capitala Spaniei și se părea că s-a ajuns deja la un acord de principiu. Monegascii îl curtează deja insistent pe Antoine Griezmann, semn că șansele ca mijliocașul columbian să rămână în Principat sunt minime, însă destinația acestuia ar putea fi o mare supriză.

Dorind să îi dea o lovitură de grație lui Real, board-ul Barcelonei a supralicitat și îi oferă lui Monaco o sumă de nerefuzat – 90 de milioane de euro pentru Rodriguez -, care ar deveni astfel al treilea cel mai scump jucător din toate timpurile, după Ronaldo și Bale. Interesant e că formația de pe Camp Nou este dispusă să perfecteze tranzacția abia în iarnă (sau chiar în vara lui 2015), permițându-i astfel lui Monaco să beneficieze de aportul fotbalistului sud-american pentru încă măcar jumătate de sezon.

Un nou război e pe cale să fie declanșat între Barcelona și Real Madrid, de această dată subiectul fiind transferul lui James Rodriguez. Catalanii par să fi împrumutat ceva din tactica lui Joan Gaspart (președinte al clubului între 2000 și 2003), astfel că doresc să controleze tot pe piața transferurilor și să își destabilizeze rivalii. Se pare că ei au trimis deja o ofertă oficială lui Monaco, cifrată la  o sumă impresionantă: 90 de milioane de euro„, notează sursa citată.

9 goluri în 34 de partide a înscris mijlocașul ofensiv de 23 de ani pentru gruparea monegască

11 goluri în 27 de selecții are James Rodriguez pentru prima reprezentativă. El a debutat în tricoul Columbiei în 2011, iar la Brazilia” href=”http://cm2014.prosport.ro/”>Mondialul din Brazilia a fost cel mai important jucător al sud-americanilor. Cu 6 goluri înscrise, mijlocașul ofensiv a fost golgheterul competiției

Publicat: 17 07. 2014, 10:00
Actualizat: 17 07. 2014, 17:25