E scandalul cât casa în naționala Elveției, după ce căpitanul Xhaka l-a atacat iar pe selecționerul Yakin! Mijlocașul e pus la punct în țara natală: „Nu contează că joci număr 6 sau număr 8, tu trebuie să faci asta”

Manager Murat Yakin of Switzerland issues instructions to Granit Xhaka Serbia v Switzerland, FIFA World Cup 2022, Group G, Football, Stadium 974, Doha, Qatar - 02 Dec 2022,Image: 742103006, License: Rights-managed, Restrictions: Editorial Use Only, Model Release: no
Vezi galeria foto - 4 poze

Echipa națională a Elveției nu are deloc liniște înaintea meciului cu România, deși a obținut calificarea la Campionatul European din 2024.

E scandalul cât casa în naționala Elveției, după ce căpitanul Xhaka l-a atacat iar pe selecționerul Yakin! Mijlocașul e pus la punct în țara natală

Meciul dintre România și Elveția se va disputa marți, pe 21 noiembrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională, în cadrul ultimei runde din această campanie a preliminariilor Campionatului European din 2024.

Înaintea acestei partide, căpitanul Elveției, Granit Xhaka (31 de ani) și-a exprimat public nemulțumirea față de poziția din teren în care îl utilizează selecționerul Murat Yakin.

Benjamin Huggel (46 de ani), fost internațional elvețian și fost coleg cu Granit Xhaka, a intervenit și i-a transmis mai tânărului fotbalist că ar trebui să se conformeze cerințelor selecționerului.

„El poate avea, de asemenea, mai multă responsabilitate și influență în poziția de număr opt decât în ultimele două meciuri internaționale. Asta nu are nimic de-a face cu postul. Și mai presus de toate, nu trebuie să fie folosit în momente în care lucrurile nu merg bine. Nu contează dacă antrenorul îi spune înainte de joc că este numărul opt sau numărul șase. Granit trebuie să ceară mingea, să calmeze jocul, să facă două-trei pase curate ca să nu mai fii sub atâta presiune”, a spus Benjamin Huggel, potrivit publicației Blick.

Situația în clasamentul Grupei I înainte de România – Elveția

Sâmbătă seară, tricolorii i-au învins pe israelieni cu scorul de 2-1, iar Elveția a remizat cu Kosovo, scor 1-1.

În urma acestor rezultate, România a urcat pe primul loc, cu 19 puncte, iar Elveția a coborât pe poziția secundă în Grupa I, cu 17 puncte. Podiumul este completat de către Israel, cu 12 puncte.

Kosovo ocupă locul al patrulea, cu 11 puncte, iar codașele grupei sunt Belarus, cu nouă puncte, respectiv Andorra, cu două puncte.

Deși atât România, cât și Elveția au obținut matematic calificarea la turneul final din Germania, partida de pe Arena Națională nu va fi una lipsită de miză.

România are șansa de a încheia aceste preliminarii chiar pe primul loc dacă înregistrează cel puțin un egal în ultima rundă, cu Elveția. Astfel, tricolorii ar fi în urna a doua pentru tragerea la sorți a grupelor Campionatului European.

În cazul unui eșec cu Elveția, România poate pica în urna a treia sau chiar în urna a patra, în funcție și de celelalte rezultate.

Publicat: 20 11. 2023, 22:16