În urmă cu fix cu un an microbiștii din Anglia și întreaga lume a fotbalului era sub stare de șoc. Un jucător se prăbușea și era resuscitat de medici chiar pe teren, iar după 78 de minute de inconștiență își revenea.
Fabrice Muamba, fotbalistul lui Bolton, suferea un infarct pe teren în timpul partidei cu Tottenham din sferturile Cupei Angliei pe 17 martie 2012. Mulți s-au temut atunci de ce e mai rău cu atât mai mult cu cât jucătorul s-a aflat o perioadă extrem de lungă în stare de inconștiență.
La un an de la ceea ce putea însemna încă o pagina neagră în cartea de istorie a fotbalului, Muamba a suferit o intervenție chirurgicală, s-a retras din viața sportivă, s-a căsătorit și așteaptă acum cel de-al doilea copil.
O poveste incredibilă, o lecție de viață impresionantă predată de un om care nu a împlinit încă 25 de ani.
„Ne-am temut de ce e mai rău, nu am crezut că va mai reveni. Este un miracol. A fost mort 78 de minute. 48 de minute a durat transportul la spital, iar alte 30 de minte resuscitarea. După ce s-a trezit, l-am întrebat: „Care este numele tău” Mi-a răspuns imediat: „Fabrice Muamba”. Apoi i-am spus: „Am auzit că esti un fotbalist foarte bun”, iar el mi-a răspuns: „Îmi dau toată silința”. Mi-au dat lacrimile”, declara în urmă cu un an, Jonathan Tobin, medicul echipei Bolton.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER