Echipa care se bate cu Juve pentru titlul din Serie A a mutat din nou la cel mai înalt nivel. Lovitură importantă dată de Inter Milano: un star de la Bayern vine pe „Meazza”

Internazionale Milano continuă seria transferurilor pentru sezonul în care va încerca să se lupte cu Juventus pentru titlul din Serie A. Miercuri, presa italiană și cea germană au anunțat că Arturo Vidal (31 de ani) vine pe „Giuseppe Meazza”, mai întâi sub formă de împrumut, pentru ca mai apoi să fie cumpărat definitiv pentru 20 de milioane de euro.

Despre revenirea chilianului în Serie A se vorbește de mai multe săptămâni, dar azi Bild și Gazzetta dello Sport anunță că afacerea e rezolvată în proporție de 99%. Vidal va fi împrumutat în primul sezon, apoi va fi cumpărat cu 20 de milioane de euro și va primi 4,5 milioane de euro pentru fiecare an petrecut sub comanda lui Luciano Spalletti. Din punct de vedere salarial, sud-americanul intră direct în top zece al celor mai bine plătiți fotbaliști din campionatul italian.

Iar aducerea lui Vidal reprezintă o adevărată lovitură, în condițiile în care Inter își betonase oricum mijlocul cu Radja Nainggolan, de la AS Roma. Kwando Asamoah (liber de contract după despărțirea de Juventus), Stefan de Vrij (liber de contract după despărțirea de Lazio), Matteo Politano (împrumutat pentru cinci milioane de euro de la Sassuolo), Federico Di Marco (Sion, șapte milioane de euro) și Lautaro Martinez (Racing Club, 15 milioane de euro) și Sime Vrsaljko (Atletico Madrid, 24 de milioane de euro) sunt celelalte transferuri ale nerazzurrilor.

Cotat la 35 de milioane de euro, Arturo Vidal și-a prelungit de curând contractul cu Bayern, care expira în 2019, tocmai pentru ca bavarezii să poată obțină o sumă de bani în schimbul său. Din 2015 la Munchen, unde a ajuns de la Juventus, mijlocașul central se întoarce în Serie A după 124 de meciuri, 22 de goluri și șapte trofee (trei titluri în Bundesliga, două Supercupe ale Germaniei și o Cupă a Germaniei).

Publicat: 01 08. 2018, 12:45
Actualizat: 01 08. 2018, 13:11