Eden Hazard a dat cărțile pe față: „Adevărul este că în vară am vrut să plec de la Chelsea”
Starul belgian, Eden Hazard, a dezvăluit care a fost primul său gând după ce s-a încheiat Campionatul Mondial din Rusia. Potrivit Daily Mail, atacantul a vrut să plece de la Chelsea și să ajungă la Real Madrid.
„Am să vă spun adevărul. După Campionatul Mondial am vrut să plec, pentru că am vrut să îmi îndeplinesc visul și să ajung să joc în Spania„, a spus Eden Hazard, care a mai adăugat: „Apoi am vorbit cu cei din conducere (n.red. – Chelsea) și cu antrenorul și am spus: >. Avem un antrenor nou și îmi place fotbalul pe care îl jucăm, sunt fericit că am rămas. Mai am 3 ani de contrat aici„.
Întrebat dacă își vede viitorul pe Stamford Bridge, jucătorul belgian a răspuns: „Sigur, dar este și posibilitatea să plec. Iubesc acest club, îi iubesc pe fani, pe oraș și pe colegii mei. Cred că și ei mă iubesc pe mine, deci este foarte ușor să fiu aici. Dar indiferent dacă plec sau rămân, eu voi fi fericit. Acest club face parte din viața mea, așa că vom vedea„.
Hazard este impresionat de noul tehnician, Maurizio Sarri. În cele 7 etape din Premier League, Chelsea nu a pierdut niciun meci, a adunat 17 puncte, din 5 victorii și două remize.
„Este unul dintre cei mai buni antrenori din lume (n.red. – Sarri). Mi-a spous doar să marchez goluri. O să încerc să marchez 20 de goluri și apoi poate vom fi mai buni„.
Joi, 4 octombrie, de la ora 22:00, Chelsea va juca acasă în grupa L din Europa League cu echipa din Ungaria, Mol Vidi FC. În primul meci din grupe, Chelsea s-a impus cu 1-0 în fața echipei pregătite de Răzvan Lucescu, PAOK Salonic.