Victor Valdes ar putea reveni în Premier League după ce îi expiră împrumutul la Standard Liege. Cotidianul catalan Sport notează că portarul în vârstă de 34 de ani s-ar putea întoarce în campionatul englez, dar de această dată la Manchester City.
Valdes a fost achiziționat de Manchester United în 2014, dar a jucat doar două partide pentru „Diavoli”, iar în această iarnă a fost cedat, sub formă de împrumut, la Standard Liege. Contractul lui Valdes cu United expiră la finalul stagiunii, astfel că goalkeeper-ul poate ajunge la rivala City.
Sursa citată menționează că Valdes a devenit o țintă pentru City din momentul numirii oficiale a lui Pep Guardiola, iar jucătorul și Txiki Begiristain (fost director sportiv la Barcelona, actualmente ocupă aceeași funcție la Manchester City) au avut o întrevedere la scurt timp după ce portarul a fost cedat în Belgia.
Valdes este lansat în fotbalul mare de Barcelona, echipă la care a jucat din 2000 până în 2014 trecând pe la toate grupele de juniori. La Manchester United s-a transferat la finalul anului 2014, dar a jucat doar două partide.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER