Manchester United resimte efectele absenței din cea mai importantă competiție din Europa. Față de primul sfert al precedentului an fiscal, clubul de pe Old Trafford a înregistrat un deficit de încasări de 10 procente.
Anul trecut, în perioada 30 iulie – 30 septembrie, Manchester United a încasat 123 de milioane de euro. Această cifră venea în contextul în care clubul avea rezultate dezamăgitoare sub comanda managerului scoțian David Moyes. Un an mai târziu, cu Louis van Gaal pe banca tehnică și cu vedete precum Angel Di Maria sau Radamel Falcao pe teren, aceeași perioadă a adus doar 110,7 milioane în conturile clubului de pe Old Trafford.
Di Maria și Van Gaal, două dintre achizițiile lui Manchester United din vara acestui sezon
Pierderile încasate de Manchester United ar fi putut să fie chiar mai mari de atât, dar contractele de sponsorizare pe care conducerea le-a obținut și micșorarea salariilor cu 4,6 milioane de euro au „salvat” situația financiară de la club.
Ed Woodward, vicepreședintele lui Manchester United, a confirmat că pierderile sunt datorate în cea mai mare parte absenței clubului din competițiile europene. „În timp ce admitem că rezultatele anului fiscal 2014-2015 vor ilustra absența noastră din Liga Campionilor, trebuie amintit că am semnat cel mai mare contract de sponsorizare încă din primul sfert al anului fiscal.”
Concret, „diavolii” au anunțat în luna iulie că actualul sezon va fi ultimul în care echipa care a câștigat de 20 de ori titlul în Anglia va îmbrăca echipamente Nike. Odată cu încheierea contractului cu sponsorul tehnic din Statele Unite, Manchester United va fi „preluată” de Adidas, cu care a semnat un contract pe zece ani, în valoare de 884 de milioane de euro (88,4 de milioane de euro/an).
Este cea mai mare sumă pe care un producător de echipament sportiv o va plăti unei echipe pentru furnizarea echipamentului, de 2,2 ori mai mult față de cât plătește Adidas pentru a fi sponsorul tehnic al lui Real Madrid sau Chelsea.
O altă sursă importantă de bani pentru United este înțelegerea cu Chevrolet. Contractul semnat cu producătorul american de automobile va aduce aproximativ 66.000.000 de euro pe sezon în conturile clubului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER