„Efectul Șahtior” funcționează ciudat la Abramovich!** Englezilor nu le vine să creadă: asta e ULTIMA ofertă făcută pentru Falcao

Deși la un moment dat Abramovich părea în pole-position pentru a-l achiziționa pe super-golgheterul columbian Radamel Falcao, șansele ca acesta să ajungă pe Stamford Bridge sunt mici, anunță dailystar.co.uk.

Presa din Anglia a abordat în ultimele zile tot mai des subiectul, fiind conștiente că formația lui Di Matteo are nevoie de întăriri. Meciul cu Șahtior a arătat limitele Reginei Europei și toți se așteptau ca patronul rus să supraliciteze, pentru a-și asigura serviciile starului lui Atletico Madrid.

Acest lucru nu se va întâmpla însă, spre suprinderea jurnaliștilor din Regat, care anunță că ultima ofertă a lui Abramovich este de „doar” 40 de milioane de lire, cel mai probabil insuficient pentru a-i convinge pe oficialii „los colchoneros” să își cedeze jucătroul numărul unu.

Abramovich oferă doar 40 de milioane de lire pentru fotbalistul lui Atletico. Rusul nu dorește să dea niciun euro în plus și, probabil îl va pierde pe Falcao. Lipsa de eficiență din atac a fost încă o dată vizibilă în Ligă, la Donețk, unde Fernando Torres, un jucător pe care patronul a oferit 50 de milioane de lire, a fost invizibil. În aceste condiții, șansele ca Falcao să mai ajungă pe Stamford Bridge sunt mici, mai ales că pentru fostul jucător al lui Porto se bat PSG, Manchester City sau Real Madrid„, scriu jurnaliștii de la dailystar.co.uk, care îi găsesc și o scuză lui Abramovich: „Când cheltui 50 de milioane de lire pentru un jucător ca Torres, care nu justifică niciun moment investiția, probabil că te gândești de două ori înainte să intri într-o licitație, chiar dacă jucătorul se numește Falcao„.

48 de goluri a înscris Falcao pentru Atletico, 12 dintre reușite fiind semnate în ultimele 7 partide

Publicat: 27 10. 2012, 09:25
Actualizat: 27 10. 2012, 09:29