Efectul voodoo? **Cristiano Ronaldo ar putea lipsi încă o lună

Complicațiile la accidentarea suferită la glezna dreaptă de
mijlocașul echipei Real Madrid, Cristiano Ronaldo, l-ar putea ține
departe de teren pe portughez o lună în plus față de perioada
estimată inițial, a anunțat, joi, cotidianul Marca. Clubul madrilen
a declarat, miercuri, că nu a existat nicio ameliorare a leziunii
jucătorului lusitan, ce va fi consultat fostul său chirurg,
olandezul Niek van Dyjk, care l-a operat pe Ronaldo în 2008.

Real nu a făcut nicio declarație oficială cu privire la durata
de indisponibilitate a jucătorului care a fost achiziționat în
această vară, pentru 94 milioane de euro, de la Manchester United.
Cotidianul Marca, fără să precizeze sursa, a anunțat însă că dacă
mijlocașul portughez va suferi o nouă operație, atunci perioada de
indisponibilitate ar putea fi de mai multe luni.

Cristiano Ronaldo, care s-a accidentat la glezna dreaptă în
meciul jucat de Real Madrid împotriva echipei Olympique Marseille,
la 30 septembrie, și a suferit o recidivă, la 10 octombrie, în timp
ce evolua pentru naționala Portugaliei, ar fi trebuit inițial să
fie absent pentru o perioadă de trei până la patru săptămâni.

Aceste complicații l-ar putea impiedica pe Ronaldo să evolueze
în meciurile pe care naționala Portugaliei le va disputa cu Bosnia,
la 14 noiembrie (Lisabona) și la 18 septembrie (Zenica), în barajul
pentru calificarela la turneul final al CM-2010.

După ce starul madrilenilor a devenit indisponibil, un bărbat
care se pretinde practicant de vrăjitorie a dezvăluit că o fostă
iubită de-a portughezului l-a plătit pentru a-i face probleme lui
Ronaldo. Așa-zisul vrăjitor spune că a apelat la voodoo pentru a-i
distruge carierea „galacticului”, acesta fiind motivul pentru care
atacantul s-a accidentat.

„Am fost angajat de cineva important să-l scot definitiv
din fotbal pe Ronaldo. Este vorba de o fosta prietenă care provine
dintr-o familie cu mulți bani. 30.000 de euro este suma pe care o
voi primi. Jumătate am luat-o acum și jumătate o voi primi dupa ce
îmi fac treaba. Acea persoană m-a sunat ca să mă felicite după ce
Ronaldo s-a accidentat în meciul cu Marseille

Ronaldo va fi mult timp accidentat. Va avea parte de
accidentări mici, dar care îl vor ține mult timp fără să poată
juca. Una din astea îl vor opri din joc cel puțin 5 luni. Însă,
dacă i se întâmpla ceva, nu este vina mea. Acea persoana mi-a spus
că vrea să-l vadă afară din fotbal”
, e mărturia șocantă a
„vrăjitorului” Pepe.

Publicat: 05 11. 2009, 12:01
Actualizat: 05 11. 2009, 12:13