Deși ne-am obișnuit ca Barcelona și Real Madrid să domine fotbalul mondial cu autoriate, în ultimii ani, cele două formații reprezentând din multe puncte de vedere standardul la care încearcă să se alinieze celelalte formații de top din Europa, există un domeniu în care cele două formații nu excelează. Cei doi granzi din Spania nu au niciun jucător în TOP 100 cei mai valoroși jucători U21 din lume.
Explicația e simplă, în condițiile în care ambele cheltuiesc an de an sume colosale pentru a aduce jucători deja consacrați, ajunși la maturitate, pentru a putea lupta cu succes pentru toate trofeele puse în joc, atât pe plan intern, cât și internațional.
Topul celor mai valorși jucători U21 e dominat de internaționalul englez Raheem Sterilng, transferat în această vară de la Liverpool la Manchester City pentru 68 de milioane de euro și cotat de Transfermarkt la 40 de milioane de euro.
Paulo Dybala (atacant – Juventus) și Memphis Depay (mijlocaș – Manchester United) completează podiumul, într-un clasament în care mai apar jucători precum Harry Kane, Mateo Kovacic, Julian Draxler sau Domenico Berardi.
O surpriză plăcută e reprezentată de Valencia, care pare să aibă de o generație cu adevărat de excepție. Nu mai puțin de trei jucători ai „liliecilor” sunt în TOP 20, toți cu cote de piață de peste 20 de milioane de euro! Este vorba de fundașul Jose Luis Gaya (20 de ani), mijlocașul Andre Gomes (21 de ani) și atacantul Paco Alcacer (21 de ani).
Iată cum arată în acest moment TOP 20 cei mai valoroși jucători U21
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER