El Clasico din culise!** Barcelona vrea să-i dea în judecată pe rivalii de la Real Madrid
FC Barcelona se pregătește să-i dea în judecată pe rivalii de la
Real Madrid pentru acuzații calomnioase. Oficialii clubului din
capitala Spaniei au declanșat un scandal monstru în Primera
Division, declarând că gruparea catalană este trecută cu vederea de
la un control antidoping serios, lucru care s-ar fi întâmplat în
trecut și cu Valencia, câștigătoare a două titluri la acea
vreme.
La auzul acestor declarații, șefii Barcelonei au luat imediat
poziție și au remis pe site un comunicat în care avertizează cu
acționarea în judecată în cazul în care cei de la Real Madrid nu
vor prezenta scuze publice și dezmințiri: „FC Barcelona își
exprimă public indignarea față de acuzațiile referitoare la
practicile de doping și dorește în același timp să dezaprobe astfel
de atitudini care nu au nimic în comun și care afectează imaginea
unei competiții sportive”.
În aceeași linie, madrilenii vor depune la Federația Spaniolă de
Fotbal o plângere împotriva arbitrajelor din acest sezon, acuzate
în mai multe rânduri de tehnicianul Jose Mourinho.