EL CLASICO | Ronaldo și Messi, din nou în prim plan. Cifrele celor două staruri în acest sezon. Unde conduce Messi și unde e mai bun Ronaldo
Leo Messi și Cristiano Ronaldo rămân cei mai valoroși jucători de pe planetă în acest moment, iar confruntarea dintre Real și Barcelona va fi un nou episod al duelului dintre cei doi. Care e cel mai bun? Vă lăsăm pe voi să interpretați graficul de mai jos
Chiar și cu debutul anunțat al lui Luis Suarez, capul de afiș al El Clasico de sâmbătă e ținut în continuare de duelul la distanță între Cristiano Ronaldo și Leo Messi. Jucătorii care se luptă pentru titlul de cel mai bun din lume au un sezon 2014-2015 excelent. Atât CR7, cât și Messi, au fost decisivi pentru echipele lor în campionat și în Liga Campionilor și, probabil, se vor întrece și pentru Balonul de Aur, care va fi decernat în ianuarie 2015. Pentru Messi ar fi a cincea distincție din carieră. Pentru Ronaldo, a treia. Însă cum arată statisicile din acest sezon?
Ronaldo, 18 goluri. Messi, doar 9
Cel puțin la capitolul goluri marcate, Ronaldo e mult peste Messi. Superstarul madrilenilor a înscris de 18 ori în 10 meciuri în acest sezon, în timp ce Messi a reușit „doar” 9 goluri în 11 partide. Practic, Ronaldo are un gol la fiecare 49,2 minute jucate, în timp ce Messi a reușit un gol la fiecare 106,2 minute jucate. Însă odată cu venirea lui Luis Enrique pe banca tehnică, „decarul” Barcei a devenit un jucător de echipă, dovadă cele nouă assist-uri date în meciurile jucate în acest sezon. Practic, Messi a contribuit la 18 din cele 28 de goluri pe care Barcelona le-a marcat în acest sezon. Totodată, așa cum se vede în tabelul de mai jos, Messi a creat 39 de ocazii pentru echipa catalană, în timp ce Ronaldo nu a reușit să creeze decât 22 de ocazii pentru Real.