Presa din Irlanda prezintă povestea lui Gabriel Sava, portarul care a impresionează în noul sezon la Drogheda United.
Adus la noua echpiă de tehnicianul Mick Cooke, care l-a avut ca elev și la Monaghan United, goalkeeper-ul de 26 de ani a vorbit pentru site-ul extratime.ie despre startul excelent de care are parte la actuala echipă.
Născut în Italia, jucătorul de origine română și-a făcut junioratul în „Cizmă” și a fost la un pas să semneze cu Lazio Roma, însă a ales să plece în Irlanda pentru a fi alături de familia sa.
„Vorbesc română, italiană și engleză, depinde în ce companie mă aflu. Când aveam 15 ani, familia mea a fost invitată în vizită de niște prieteni italieni din Dublin. Ei aveau un restaurant în Drogheda și i-au propus fratelui meu o slujbă ca bucătar. M-am decis imediat să vin și eu cu el și primul meu club a fost Albion Rovers, după care m-am transferat la echipa de tineret a actualului meu club (Drogheda United).
Lumea de aici iubește fotbalul și vorbesc numai despre asta. Vreau să joc în fața unor tribune pline și cred că vom aduce tot mai mulți fani la stadion dacă vom avea în continuare rezultate bune.
Mă simt excelent aici și toată lumea pare să mă cunoască aici și mă întreabă pe stradă ce fac și cum mă adaptez. Privesc Drogheda ca pe casa mea și sunt foarte mândru să joc în fața fanilor de aici„, spune Gabi Sava pentru extrtatime.ie.
Poate juca în România
Campioană în 2007, Drogheda e acum pe locul 3 în Irlanda după 5 etape și dacă formația sa va reuși să-și păstreze forma până la finașlul sezonului, Gabriel Sava are toate șansele să joace în România în vara anului viitor, în preliminariile cupelor europene.
1.88 m e înălțimea lui Gabi Sava
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER