„El trabajador” a fost demis de la Xerez!** Esteban Vigo, autorul unui un parcurs dezastruos: nu mai câștigase de 14 meciuri

La începutul anului 2006, pe banca liderului Dinamo sosea un antrenor spaniol, prezentat de unul dintre acționarii „câinilor” de la acea vreme, Ioan Becali, ca un adevărat „trabajador”. Esteban Vigo îl înlocuia pe Ioan Andone și avea misiunea de a aduce un nou titlu în Ștefan cel Mare, dar nu a mai apucat startul sezonului de primăvară, deoarece a fost dat afară în urma unor neînțelegeri între conducători.

Tehnicianul iberic s-a întors în țara natală, unde le-a antrenat pe Lleida, Xerez, Hercules, Almeria și din nou Xerez. Cu formația din Alicante a obținut inclusiv o promovare în Primera Division și a căzut un an mai târziu, însă nu fără a-și trece în palmares un succes cu FC Barcelona, chiar pe Camp Nou (0-2).

Ultima oară, Vigo activa la Xerez, dar treaba nu a mai mers deloc bine pentru fostul jucător al Barcelonei. Echipa este ultima în Liga Adelante, cu 6 eșecuri și o singură remiză în 2011, iar conducerea clubului a decis că antrenorul poartă vina pentru parcursul dezastruos. Vigo a fost demis luni de pe banca lui Xerez, iar în locul său a fost numit directorul sportiv Miguel Ángel Rondán.

4 noiembrie 2012 este data ultimei victorii a lui Xerez în campionat, 5-1 cu Hercules Alicante

Publicat: 20 02. 2013, 17:20
Actualizat: 20 02. 2013, 17:34