ELECTRIZANT!** Chelsea – Arsenal 3-5! Van Persie a marcat un hat-trick!

Prima repriză dintre Chelsea și Arsenal a fost una extrem de disputată și de spectaculoasă. După două ocazii ratate de fiecare grupare, în startul confrutării, Lampard a deschis scorul în minutul 14. Van Persie reface egalitatea în minutul 36, iar Sturridge înscrie trei minute mai târziu, dar golul este anulat pentru off-side.

John Terry își ajută echipa să intre în avantaj la cabine și marchează pentru 2-1 în chiar minutul 45.

Răsturnări spectaculoase de scor în actul secund. Mai întâi Santos a refăcut egalitatea imediat după pauză, în minutul 49, apoi Theo Walcott i-a adus pentru prima dată pe „tunari” în avantaj.

Mata a refăcut egalitatea în minutul 81 printr-un vole spectaculos și părea că nimic nu se mai poate întâmpla. Van Persie nu a fost de acord totuși și în minutele 85, respectiv 90+2 a înscris de două ori pentru o victorie categorică a elevilor lui Wenger.

Antrenorul gazdelor de astăzi, Andre Villas-Boas, se vede nevoit să iasă înfrânt dintr-un alt derby al Premier League după ce Chelsea a pierdut și meciul cu Manchester United, scor 3-1.


Min. 90+2 Van Persie reușește hat-trick-ul!

Min. 85 Van Persie marchează după o eroare incredibilă a lui Terry.

Min. 81 Mata marchează cu un trasor fabulos la colțul lung.

Min. 56 Theo Walcott aduce pe Arsenal în avantaj cu un vole la colțul scurt.

Min. 49 Andre Santos reface egalitatea. Pe contraatac elevii lui Wenger reușesc să revină în meci.

Min. 45 John Terry reușește să-și aducă echipa în avantaj chiar înainte de pauză. Căpitanul lui Chelsea înscrie în urma unui corner.

Min. 39 Sturridge înscrie, dar golul este anulat pentru offside.

Min. 36 „Tunarii” păcălesc jocul la off-side al „albaștrilor”, iar Van Persie înscrie în poarta goală, după pasa lui Gervinho.

Min. 14 Lampard deschide scorul printr-o lovitură de cap din 11 metri. Este golul cu numărul 5 pentru mijlocașul londonezilor.

Publicat: 29 10. 2011, 16:38
Actualizat: 29 10. 2011, 16:42