Ched Evans (25 de ani) a fost eliberat din închisoare luna trecută, după ce a fost închis timp de doi ani și jumătate, pentru viol. Fostul fotbalist al celor de la Manchester City și Sheffield a fost primit la antrenamentele fostei sale echipe, deși contractul său a fost reziliat în momentul condamnării. Evans consideră că are dreptul la o a doua șansă, pretinzând în continuare că a fost condamnat pe nedrept, actul sexual fiind unul realizat cu acordul tinerei de 19 ani. „Este un privilegiu faptul că pot juca fotbal. Sper că reprezintă primul meu pas spre o revenire. Mă bucur că mi se acordă o a doua șansă, deși știu că nu toată lumea este de acord cu acest lucru”, a declarat acesta.
Evans a fost condamnat în 2011 la 5 ani de închisoare pentru că ar fi violat o tânăra în vârstă de 19 ani, într-o cameră de hotel. Acesta a fost eliberat condiționat luna trecută. De-a lungul carierei, Ched Evans a evoluat la Manchester City, Norwich și Sheffield United și a strâns 13 selecții la naționala Țării Galilor. Deocamdată nu se știe dacă Federația Engleză de Fotbal îi va permite lui Evans să semneze un contract cu fostul său club.
Articol scris de Mihai Moacă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER