Emoționant! Daniele de Rossi și-a pus sufletul într-o scrisoare pentru fanii Romei: „Nimeni nu vă va iubi mai mult decât o fac eu”

AS Roma va încheia sezonul din Serie A pe teren propriu, împotriva celor de la Parma, și va avea nevoie de rezultate favorabile în meciurile celor de la Inter, AC Milan și Atalanta pentru a termina pe loc de Liga Campionilor. Chiar și așa, meciul va fi unul special pentru capitolini. Daniele De Rossi (35 de ani) va juca ultimul său meci pentru formația de pe Olimpico.

Conducerea fostei semifinaliste de Liga Campionilor nu i-a prelungit contractul fotbalistului care evoluează de 17 sezoane la Roma, astfel că acesta va părăsi echipa din sezonul următor. AS Roma a postat pe rețelele de socializare o scrisoare emoționantă, scrisă chiar de mijlocașul italian:

„De ce râzi, băiatule?’
‘Pentru că sunt fericit’
‘Dar de ce ești fericit?’
‘Pentru că am un echipament cu Roma!’
‘Dar nu e un fake?’
‘Nu! Și mătușa mea a cusut numerele!’
‘Și ce-ar fi dacă ți-aș spune că vei crește și vei purta acest echipament de peste 600 de ori?’
‘Voi spune că o singură dată ar fi mai mult decât suficient pentru mine’

––-

Mă uit înapoi la o fotografie cu mine, eram băiețel, o fotografie pe care toată lumea o cunoaște foarte bine. Realizez doar cât de norocos am fost, o bună avere, nu pot fi niciodată destul de recunoscător pentru ce am primit. A fost o poveste lungă, plină de evenimente și intensă, dar una care a fost condusă mereu de dragostea pe care o am față de acest club.

Nu vreau să plec fără să-mi mărturisesc recunoștința. Când vă mulțumesc nu am sentimente abstracte și emoții care îmi trec prin minte, dar sunt fețe și voci pe care le-am întâlnit în această aventură.

Vă rog, lăsați-mă să le mulțumesc tuturor celor pe care i-am întâlnit la Roma. Familia Sensi, președintele Palotta. Femeilor și bărbaților cu care am lucrat și voi continua să lucrez, la Trigoria. Tuturor antrenorilor, fără excepții, m-au învățat câte ceva important. Staff-ul medical care a avut grijă de mine, lui Damiano, fără de care aș fi avut, mai mult ca sigur, mai puține meciuri pentru acest club.

Colegilor, partea din munca mea care mi-a plăcut cel mai mult. Ei sunt familia mea. Rutina zilnică din vestiarul de la Trigoria. Va fi lucrul care îmi va lipsi cel mai mult.

Bruno, care a văzut ceva special în mine și m-a adus la academia fantastică a acestui club. A fost aici, într-o dimineață de August, în care i-am întâlnit pentru prima oară pe Simone și Mancio, vom fi prieteni pentru totdeauna.

Mulțumesc, Davide. Știu că vei fi lângă mine pentru tot restul vieții mele. Mulțumesc, Francesco. Banderola de căpitan pe care am purtat-o a fost moștenită de pe brațul unui brate, un bun căpitan și cel mai incredibil fotbalist pe care l-am văzut și a purtat acest tricou. Nu toată lumea poate juca alături de idolul său pentru 16 ani. Acum, cu respect, voi pasa această banderola la Alessandro. Alt frate, cel de care știu că este vrednic pentr această onoare.

Mulțumesc, mamă și tată, pentru că mi-ați implementat două valori pe care le-am purtat cu mine în fiecare zi: să nu-i faci cuiva ceva ce nu ai vrea să ți se facă ție, și mereu să le oferi o mână de ajutor celor aflați în dificultate.

Mulțumesc, Ostia. Tu m-ai ajutat să mă ridic de când eram copil, m-ai stimulat de când eram un adolescent și m-ai primit înapoi ca un adult.

Mulțumesc tuturor celor care m-au susținut și au suferit cu mine, între pereții casei lor, fără Gaia, Olivia, Noah și în special Sarah eram jumătate din omul care sunt astăzi.

Mulțumesc tuturor fanilor Romei, fanii mei. O să-mi permit să vă spun ‘fanii mei’, pentru că am fost unul dintre voi, pe teren și în afara lui, și dragostea pe care o aveți m-a ajutat să continui să fac asta. Voi sunteți motivul pentru care am ales acest oraș, viața asta. Duminică va fi a 616-a oară când iau această decizie, decizia corectă.

Acum câțiva ani, 26 mai devenea o zi la care ne gândeam toți că nu vom mai zâmbi din nou. M-am gândit și eu la asta, până să văd un tatuaj al unui fan ’27 mai 2013, și vântul continuă să bată’.Nu știu cine este posesorul acestui tatuaj, dar știu că vântul va continua din nou să bată după acest 27 mai. Nu am simțit niciodată afecțiunea voastră așa cum am făcut-o în ultimele zile, asta m-a uns pe suflet. Nu v-am văzut niciodată pe toți uniți pentr o cauză ca aceasta. Dar acum, cel mai frumos cadou pe care mi-l puteți da este să lăsați durerea și frustrarea într-un singur loc și să continuați să susțineți singurul lucru de care ne pasă – Roma.

Nimeni nu vă va iubi mai mult decât o fac eu.

Ne vedem curând,

Daniele De Rossi.”, a scris De Rossi.


63 de goluri și 54 de pase de gol a bifat De Rossi în cele 615 partide pentru AS Roma. Două Cupe ale Italiei și o Supercupă a cucerit mijlocașul alături de capitolini. Acesta și-a trecut în palmares și Cupa Mondială cu naționala Italiei, în 2006.

Publicat: 26 05. 2019, 14:55
Actualizat: 26 05. 2019, 14:56