Englezii sunt îngrijorați de ce se intâmplă pe stadioanele lor, iar ministrul de interne englez trage un semnal de alarmă: „Cineva ar putea fi ucis”.
BBC relevă într-un amplu reportaj că facțiunile dure din galeriile marilor echipe folosesc copii pentru a păcăli oamenii de ordine și pentru a putea introduce materiale pirotehnice pe stadioane. Astfel, copii nu mai mari de 8 ani sunt folosiți de suporterii din galerii pe post de „cărăuși”, iar asupra lor sunt plasate petarde sau fumigene.
O treime dintre suporterii care au fost prezenți pe stadioane au fost afectați de aceste materiale interzise, iar nu mai puțin de 86% dintre fani se tem pentru siguranța lor atunci când se află în preajma galeriilor. În primele trei luni ale acestui sezon au fost înregistrate 96 de incidente de natură pirotehnică la nivelul primelor cinci ligi engleze, iar statistica este extrem de îngrijorătoare potrivit autorităților. Sezonul trecut 71 de persoane au fost arestate doar pentru că avea asupra lor materiale pirotehnice.Din această pricină, ultrașii englezi apelează acum tot mai mult la copii pentru a introduce petarde și fumigene la meciurile din Premier League.
„Cineva ar putea fi ucis”, a afirmat Damian Green, ministrul de interne din Anglia, care împreună cu ministrul invățământului a demarat o campanie în școli pentru a-i informa pe copii asupra riscurilor la care se expun atunci când acceptă să fie „cărăuși” de materiale pirotehnice.
Cluburile implicate în trei sau mai multe astfel de incidente în acest sezon: Everton, Manchester United, Wigan Athletic (implicate în cinci incidente), Liverpool, Manchester City, Sheffield United (implicat în patru incidente), Bradford City, Bristol City, Burnley, Charlton Athletic, Leeds United, Mansfield Town, Nottingham Forest și Oldham Athletic (implicate în trei incidente).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER