Englezii au votat cel mai slab transfer din istoria Premier League! Te-ai fi așteptat la rezultatul ăsta?

Site-ul givemesport.com a realizat de curând un sondaj în care cititorii erau invitați să aleagă cel mai prost transfer efectuat în istoria modernă a primei ligi engleze. Au fost puse în atenția electorilor nume precum cele ale lui Steve Marlet, Juan Sebastian Veron, Massimo Taibi, Albert Luque sau Ilie Dumitrescu, dar câștigătorul a fost un alt star neadaptat la stilul din eșaonul de elită al Angliei.

Ucraineanul Andrei Șevcenko a fost desemnat cel mai slab transfer din istoria modernă a Premier League, asta în ciuda faptului că fostul vârf al lui AC Milan poate fi socotit în Italia unul dintre cei mai valoroși străini care au trecut vreodată prin Serie A!

Argumentele votanților au fost cele doar 8 goluri marcate în cei doi ani petrecuți de Șevcenko la Chelsea, grupare care l-a transferat în 2006, în schimbul a aproximativ 44 de milioane de euro.

Publicat: 17 08. 2013, 17:42
Actualizat: 17 08. 2013, 18:20