Deși evoluează în Anglia din 2004, olandezul Robin van Persie (27 de ani) se declară chiar și în prezent șocat de atitudinea extrasportivă a fotbaliștilor englezi. Atacantul lui Arsenal îi critică pe aceștia pentru faptul că pierd nopțile și vede în acest aspect principala cauză pentru care jucătorii din Albion nu mai pot da randament.
„Când văd anumiți fotbaliști englezi care stau în oraș până la ora 3:00 dimineața, atunci nu pot trage altă concluzie decât aceea că vor fi terminați până la vârsta de 33 de ani. Pentru mine este foarte important ca dimineața să iau micul dejun alături de copiii mei, iar acest lucru nu ar fi posibil dacă aș pierde o noapte în discotecă. Am ales altceva, iar asta mă ajută să fac ce iubesc cel mai mult, să joc fotbal”, a spus Van Persie în The Sun.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER