Tottenham Hotspur, cu Radu Drăguşin integralist, a remizat duminică, scor 2-2, cu gruparea Wolverhampton, în etapa a 19-a din Premier League.
Presa engleză a amendat lipsa de atitudine a românului la una dintre ultimele faze de joc din care a survenit egalarea.
La Tottenham fundaşul român Radu Drăguşin a fost integralist şi a avut o ocazie de gol în minutul 24. Oaspeţii au egalat în minutul 87, prin Jorgen Strand Larsen şi meciul s-a terminat la egalitate.
„E prea încet!”, a fost ideea principal a site-ului theboyhotspur.com, după golul de 2-2, care a decis meciul dintre Tottenham și Wolves.
„Radu Drăgușin e prea încet ca să reacționeze la pasă adversarului, în timp ce Strand Larsen trimite o rachetă pe lângă Forster și egalează pe final”, a scos în evidență publicația chiar în titlu.
„Trebuie să ne punem niște întrebări legate de modul în care se apără Drăgușin, care a fost prea lent ca să-l prindă din urmă și să intervină”, a adăugat autorul.
În clasament, FC Liverpool este lider, cu 42 de puncte. Tottenham Hotspur e pe locul 11, cu 24 de puncte.
Valoarea transferului lui Radu Drăguşin de la Genoa 1893 la Tottenham s-a ridicat la 25 de milioane de lire sterline (29 milioane euro), românul fiind al doilea jucător recrutat de Spurs în iarna trecută, după atacantul german Timo Werner, adus de la RB Leipzig.
Antrenorul principal Ange Postecoglou este „pe făraș”, iar presa internațională notează că Edin Terzic, fostul tehnician de la Borussia Dortmund, este cel ales pentru job.
„Numai timpul va spune dacă Terzic este într-adevăr în discuții pentru a deveni noul antrenor la Tottenham, dar dacă speculațiile se dovedesc exacte, nu mulți din nordul Londrei s-ar opune la un finalist al Ligii Campionilor la cârmă“, scrie Tottenham News.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER