Era 2-1 petru Rayo și fanii Realului au început să huiduie! „Nu, nu, nu! Așa nu!” FOTO | Reacția lui Cristiano Ronaldo, după care a urmat „măcelul”
Real Madrid a făcut scorul sezonului în Spania, după ce a trecut cu 10-2 de Rayo Vallecano, în partida din etapa 16 a campionatului.
În ciuda scorului final, partida nu a fost una ușoară pentru Real. Cel puțin nu în primul sfert de oră, când oaspeții au părut capabili de o mare surpriză pe Santiago Bernabeu. Deși Real a deschis rapid scorul, prin Danilo (3), Rayo a reușit să revină în joc și să preia conducerea în doar trei minute, prin golurile reușite de Amaya și Jozabed, în minutele 10 și 12.
Căderea Realului a strârnit nemulțumirea fanilor „blanco”, nemulțumire manifestată printr-un cor de fluierături la adresa lui Cristiano Ronaldo & Co. Starul portughez a reacționat imediat și le-a transmis fanilor că nu e normal să reacționeze așa, fluturând un deget în aer în semn de dezaprobare, moment în care suporterii au început să huiduie și mai vehement.
Eliminarăle lui Tito (14) și Baena (28) și golurile lui Bale (25) și Ronaldo (30 – penalty) au readus însă liniștea pe Bernabeu și „pacea” între jucători și suporteri. Iar scorul final (10-2) a făcut ca Bale, Ronaldo și Benzema să fie aplaudați în picioare de fanii prezenți la meci.
AICI AI DETALII DESPRE REAL MADRID – RAYO VALLECANO 10-2