Eric Bicfalvi e de neoprit. Românul a marcat din nou pentru Volin Luțk și este golgheter în Ucraina

Fotbalistul echipei Volin Luțk, Eric Bicfalvi, a înscris un gol în meciul câștigat, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-2, în fața formației Hoverla Ujgorod, la care Alexandru Tudose a fost integralist, în etapa a XXIV-a a campionatului Ucrainei.

Bicfalvi, care a evoluat pe toată durata partidei, a marcat în minutul 64 și se află pe primul loc în clasamentul celor mai buni marcatori din Ucraina, cu 16 goluri.

Celelalte goluri ale învingătorilor au fost înscrise de Kobakhidze ‘7, Babatunde ’23 și Kozban ’73. Pentru Hoverla au marcat Fesciuk ’28 și Miakușko ’45.

Volin Luțk se află pe locul șapte în clasament, cu 30 de puncte, iar Hoverla este pe 12, cu 17 puncte.

Mediafax

 

Publicat: 17 05. 2015, 19:00
Actualizat: 17 05. 2015, 19:15