Eșec istoric pentru Tottenham. Din 1996 n-a mai pierdut atât de grav

Deplasarea de pe terenul lui Manchester City a fost dezastruoasă pentru Tottenham. Cu Chiricheș doar rezervă, londonezii au încasat nu mai puțin de 6 goluri, fără să marcheze vreunul. La pauză tabela arăta deja 3-0 pentru gazde.

Este un rezultat de coșmar pentru Tottenham, care nu s-a mai confruntat cu așa ceva de 17 ani. Ultima dată când Spurs a pierdut un meci la cel puțin 6 goluri diferență a fost în decembrie 1996, când londonezii au fost învinși cu 7-1 de Newcastle.

Cele 6 goluri înscrise de Manchester City au fost semnate de Navas (1, 90+3), Sandro (autogol 34), Aguero (41, 50) și Negredo (55).

Publicat: 24 11. 2013, 17:33
Actualizat: 24 11. 2013, 18:24