Eșec pentru Răzvan Lucescu în Grecia. Olympiakos – Xanthi 2-0. Pe ce loc a picat în clasament

Skoda Xanthi, echipa antrenată de către Răzvan Lucescu, a pierdut, sâmbătă, meciul din deplasare cu Olympiakos Pireu, scor 0-2 (0-0), în etapa a 17-a din campionatul Greciei.

Atacantul Seba a înscris primul gol al partidei, în minutul 48, cu un șut din centrul careului. Mijlocașul grec Georgios Manthatis, în vârstă de doar 19 ani, a stabilit scorul final în minutul 90+2, după o frumoasă acțiune personală de atac.

Hamza Younes, fostul jucător al Petrolului, nu a evoluat pentru formația antrenată de Răzvan Lucescu. Atacantul tunisian este golgheterul lui Xanthi, cu 12 reușite și al campionatului Greciei, la egalitatea cu atacantul nigerian Ideye, de la Olympiakos.

Xanthi: Zivkovic – Baxevanidis, Svarnas (Papageorgiou 74′), Karasalidis, Wallace – Lazic, Camara (Soltani 67′) – Lucero, Vasilakakis, Triadis, Ranos (Kostas 86′). Antrenor: Răzvan Lucescu.

Olympiakos: Kapino- Figueiras, Retsos, Willemen Da Silva, De La Bella – Androutsos (Cambiasso 86′), Milivojevic – Seba, Fortounis (Androutsos 84′), Marin (Manthatis 67′) – Ideye (Cardozo 81′). Antrenor: Paulo Bento.

Formația antrenată de către Răzvan Lucescu se află pe locul 3 în clasament, cu 31 de puncte după 17 runde, la egalitate cu Panionios. Olympiakos este liderul ierarhiei, cu 42 de puncte din 51 posibile.

În 2015, Răzvan Lucescu (47 de ani) și Skoda Xanthi au pierdut finala Cupei Greciei, după 1-3 cu Olympiakos. Xanthi a disputat ultimul act al acestei competiții pentru prima dată în istoria clubului.

MEDIAFAX

Publicat: 21 01. 2017, 22:21
Actualizat: 21 01. 2017, 22:21