Eșecul în fața echipei lui Dan Petrescu i-a adus o amendă RECORD:** va plăti 30.000 de euro pentru că a fost eliminat

Victoria echipei lui Dan Petrescu, Dinamo Moscova, în derby-ul cu ȚSKA Moscova a agitat apele la gruparea Armatei din capitala Rusiei. Vinovat pentru eșec a fost scos mijlocașul Alan Dzagoev, care a fost eliminat în minutul 58 în urma unui gest nesportiv la adresa dinamovistului Luke Wilshire.

Mijlocașul de 22 de ani este acuzat de inconștiență și de incompetență, după cum au mărturisit pentru presa rusă surse din cadrul clubului ȚSKA Moscova, fapt pentru care acesta a fost amendat cu o sumă uriașă: 30.000 de euro!

Explicația pentru pedeapsa exemplară suferită de Dzagoev este reprezentat de faptul că acesta este la a doua abatere din acest sezon, motiv pentru care ar putea suporta și o suspendare federală ce ar dura chiar până la finalul acestui an. Mijlocașul lui ȚSKA a mai fost eliminat și în minutul 85 al partidei cu Amkar Perm, atunci când a intrat dur din spate la mijlocașul estonian Konstantin Vasiliev.

Publicat: 03 10. 2012, 17:19
Actualizat: 03 10. 2012, 17:21