Este știrea momentului: Falcao revine în prim-plan. Nimeni nu se mai aștepta la asta după accidentarea gravă suferită în ianuarie
Dacă, până acum, șansele de a-l vedea pe Radamel Falcao evoluând la Cupa Mondială erau aproape nule, scenariul prevăzut de medici pentru recuperarea vârfului columbian s-a schimbat complet odată cu apropierea competiției.
Aflat în plin proces de recuperare, atacantul lui AS Monaco va reveni pe teren în jurul datei de 23 mai, ceea ce îi va permite să participe la turneul final din Brazilia.
„Falcao va putea juca normal după patru luni de la operație, adică după data de 23 mai. Tocmai de aceea sunt sigur că va putea participa la Mondial, începând cu 14 iunie, ba chiar săfie pe teren a meciul de debut al Columbiei, contra Greciei”, a explicat chirurgul portughez Jose Carlos Noronha în cotidianul spaniol, As.
9 goluri a înscris Radamel Falcao pentru naționala Columbiei în preliminariile CM 2014 din America de Sud, fiind depășit în clasamentul golgheterilor doar de Luis Suarez (Uruguay – 11 goluri) și Lionel Messi (Argentina – 10 goluri)
„Poate reveni și de la mijlocul lunii Aprilie”
Noronha a fost medicul care l-a operat pe atacantul lui Monaco imediat după ce acesta a suferit o ruptură de ligamente, în 23 ianuarie, în timpul meciului contra amatorii din liga a patra, Chasselay.
„În curând îl voi vizita la Madrid. Dacă RMN-ul ne va arăta că ligamentul s-a recuperat și că inflamația din jur s-a vindecat, e foarte posibil să se întoarcă pe teren și la 12 săptămâni după accidentare (n.r: mijlocul lunii Aprilie)”, a completat doctorul sud-americanului.
Totuși, chirurgul avertizează că atacantul lui Monaco va avea nevoie de un program special de antrenamente și că, pentru moment, nu va fi 100% fizic refăcut: „Momentan, Falcao nu poate alerga foarte tare, nu își poate schimba direcția, nici să accelereze ori să se oprească brusc dintr-o acțiune. Dar începând cu luna a patra după operație, va fi apt 100%”.
60 de milioane de euro a plătit AS Monaco pentru transferul lui Radamel Falcao, de la Atletico Madrid, în vara lui 2013