Este turc, are 17 ani și este feblețea lui Mourinho!** Ultimul transfer al Realului:
Jose Mourinho pare îndrăgostit de turci. După Ozil, Sahin și
Altintop, antrenorul Realului vrea să promoveze la deținătoarea
Cupei Spaniei încă un jucător cu origini în Țara Semilunei. Mete
Serdar Coban are 17 ani și a semnat un contract cu formația secundă
a madrilenilor. Turcul, care evoluează pe postul de mijlocaș
stânga, a intrat în atenția lui Mourinho încă de pe vremea când
acesta o pregătea pe Inter Milano, portughezul fiind extrem de
încântat de calitățile tânărului fotbalist.
Coban și-a început cariera de junior la formația St. Matthias, apoi
a trecut pe la Galatasaray, Inter Milano și West Ham United. În
afara celor de la Real Madrid, mijlocașul în vârstă de 17 ani a mai
fost dorit și de Galatasaray și Chelsea, formații care de asemenea
doreau să-i ofere un contract de profesionist.
Mete Serdar Coban și-a dorit însă extrem de mult să revină sub
comanda lui Mourinho, astfel că a acceptat oferta
madrilenilor.