Eterna dilemă: Messi sau Ronaldo?** Vezi aici analiza spaniolilor de la AS!
Ambii au câștigat „Balonul de Aur”: Ronaldo în 2008, Messi în
2009. As, cotidian din Madrid, explică de ce portughezul lui Real
este superior argentinianului de la Barcelona. Minuțioasa analiză
făcută de ziariștii de la As nu are nici cea mai mică intenție de a
reprezenta o formă de contestare a poziției de lider mondial în
2009 care i-a aparținut lui Messi. Este vorba de o punere sub lupă
a calităților celor doi, indiferent de sezon. Concluzia la care au
ajuns cei de la As este că Ronaldo este mai complet pe „capitole”
decât starul catalan, cu un scor de 88-80 pentru lusitan.
Joc de
cap: Ronaldo – Messi
9:7
E o dispută inegală la acest capitol, pentru că Ronaldo e clar
deasupra lui Messi și prin simplul fapt că a evoluat timp de cinci
ani în Premier League și și-a îmbunătățit enorm jocul de cap
Lovituri libere și
penalty-uri: Ronaldo – Messi
9:7
Loviturile libere sunt o specialitate a lusitanului, care este
capabil să înscrie de la distanțe mari. Are un procent mare de
reușite din totalul golurilor marcate pe sezon din lovituri libere
și penalty-uri, chiar dacă a ratat de la 11 metri în acea finală de
Ligă din 2008. Messi e bun la executarea loviturilor libere din
apropierea careului, mai ales cele din unghi închis.
Joc
colectiv: Ronaldo – Messi
7:8
Ambii sunt destul de individualiști, însă argentinianul se
pliază mai bine pentru acest tip de joc colectiv, o caracteristică
a Barcelonei. Deși iubește și el driblingul, Messi e mai
disciplinat tactic.
Tehnică
individuală: Ronaldo – Messi
9:9
Absolut impresionanți, aproape de perfecțiune. Ronaldo iubește
mai mult acțiunile pe spații largi și lovește bine cu ambele
picioare, în timp ce Messi se descurcă de minune pe spații mici și
are predilecția de a acționa mai mult spre stânga. Imposibil de
departajat.
Joc
fizic: Ronaldo – Messi
10:7
Aici se face o primă diferențiere substanțială în favoarea
portughezului, avantajat și de anii petrecuți într-un campionat
unde accentul pe fizic este evident, Premier League. Ronaldo este
un adevărat atlet în comparație cu argentinianul.
Viteză:
Ronaldo –
Messi 9:8
Sunt două concepte diferite de viteză. Ronaldo are nevoie de
20-30 de metri pentru a-și pune în valoare calitățile, în timp ce
lui Lionel îi sunt suficienți 4-5 metri. Ambii sunt excelenți la
acțiunile în viteză cu mingea la picior.
Dribling:
Ronaldo –
Messi 8:10
Driblingul este parcă materia din care este făcut Messi. Nu are
nevoie de mai mult de jumătate de metru pentru a prelua și a depăși
adversarul. Pleacă spre dreapta și trece aproape mereu prin stânga.
Ronaldo are nevoie de spațiu pentru a dribla, iar elementul
preferat este bicicleta.
Reluări pe
poartă: Ronaldo – Messi
9:8
Portughezul e superior, pentru că trage la fel de bine cu ambele
picioare și din orice poziție. Messi, care are predilecția de a
trage mai mereu cu stângul, e mai previzibil, dar suplinește
această hibă prin faptul că, având un dribling scurt ucigător,
poate trage imediat, fără pendulare mare.
Pase:
Ronaldo –
Messi 9:9
Ronaldo centrează mult mai bine, putând juca perfect rolul pur
al extremei. Messi e periculos pentru acțiunile combinative
desfășurate la intrarea în careu sau în suprafața de pedeapsă.
Spirit de
lider: Ronaldo – Messi
9:7
Clară diferență între cei doi. Portughezul s-a impus ca lider și
în vestiarul din Manchester și peste tot a demonstrat că are un
caracter puternic. Messi e mult mai timid, preferă mai mult
intimitatea, stând în colțul său în vestiarul Barcelonei, fără a
ieși în față.