Camerunezul Samuel Eto’o a acceptat oferta clubului rus Anji Mahacikala pentru un transfer, a declarat, miercuri, agentul atacantului, Claudio Vigorelli, care a menționat că acum trebuie să se înțeleagă cele două cluburi, informează Gazzetta dello Sport, care citează Sport.ru.
„Practic am ajuns la un acord cu Anji pentru Eto’o. Dacă totul va merge bine, și cele două cluburi se vor înțelege”, a declarat Claudio Vigorelli pentru Sport.ru.
Tot miercuri, președintele clubului Internazionale Milano, Massimo Moratti, a declarat că, pentru moment, gruparea sa analizează oferta primită de la Anji Mahacikala pentru transferul lui Eto’o.
„Putem spune că oferta este interesantă, inteligentă, corectă și că reflectă valoarea jucătorului. Nu îmi permit să comentez decența sau indecența propunerii. O vom analiza în următoarele zile împreună cu Eto’o și cu ceilalți membri ai conducerii”, a declarat Moratti.
Internazionale Milano a confirmat, marți, că negociază cu clubul rus Anji Mahacikala un eventual transfer al atacantului camerunez Samuel Eto’o. „Am avut o întâlnire. Am ascultat propunerea lor, dar, deoarece este vorba despre un jucător important, nu se poate regla într-o după-amiază. Ne vom întâlni din nou”, a declarat directorul sportiv al clubului italian, Marco Branda.
Potrivit presei italiene, clubul rus a oferit 30 de milioane de euro grupării Internazionale Milano și pentru jucător un salariu de 20 de milioane de euro net pe sezon pentru următorii trei ani.
Anji Mahacikala, grupare achiziționată în luna ianuarie de miliardarul Suleiman Kerimov, l-a achiziționat în februarie pe fundașul brazilian Roberto Carlos (37 de ani), care primește un salariu de cinci milioane de euro pe sezon.
Ocupanta locului 5 în campionatul Rusiei, după 19 etape, echipa l-a achiziționat recent și pe atacantul rus al formației Chelsea, Iuri Jirkov, pentru suma de 15,1 milioane de euro.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER